Stema Orașului Găești

Formulare Urbanism

Formulare conform Legii nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor

Formulare conform Legii nr. 169/2026

Formularele de mai jos se utilizează pentru procedurile de urbanism și autorizare a executării lucrărilor de construcții, potrivit Legii nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Descărcați formularul, completați-l și depuneți-l la registratura Primăriei Orașului Găești sau online, prin portalul Asista.

Certificatul de urbanism

Cerere privind eliberarea certificatului de urbanism de informare

DOCX

Pentru obținerea informațiilor privind regimul juridic, economic și tehnic al unui imobil.

Descarcă

Cerere privind eliberarea certificatului de urbanism pentru construire sau desființare

DOCX

Necesar în vederea obținerii autorizației de construire sau de desființare.

Descarcă

Cerere privind eliberarea certificatului de urbanism pentru operațiuni cadastrale

DOCX

Pentru operațiuni de dezmembrare, alipire sau alte operațiuni cadastrale.

Descarcă

Cerere privind prelungirea valabilității certificatului de urbanism

DOCX

Se depune înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de urbanism.

Descarcă

Autorizația de construire / desființare

Cerere privind eliberarea autorizației de construire / desființare

DOCX

Cererea pentru emiterea autorizației de construire sau de desființare a construcțiilor.

Descarcă

Cerere pentru emiterea autorizației de modificare

DOCX

Pentru modificări de temă față de autorizația de construire emisă.

Descarcă

Cerere pentru emiterea autorizației de regularizare

DOCX

Pentru regularizarea lucrărilor executate, conform art. 301 din Legea nr. 169/2026.

Descarcă

Cerere privind prelungirea valabilității autorizației de construire

DOCX

Se depune în condițiile art. 309 – 310 din Legea nr. 169/2026.

Descarcă

Declarație pe propria răspundere

DOCX

Se depune conform art. 93 alin. (4), art. 262 alin. (1) lit. m) și art. 269 alin. (16) din Legea nr. 169/2026.

Descarcă

Cartuș proiectant

DOCX

Model de cartuș pentru planșele din secțiunea piese desenate a documentației.

Descarcă

Avize

Cerere pentru emiterea avizului de amplasare

DOCX

Conform art. 300 din Legea nr. 169/2026.

Descarcă

Cerere pentru emiterea avizului primarului

DOCX

Cerere transmisă de structura arhitectului-șef al județului pentru emiterea avizului primarului.

Descarcă

Înștiințări privind execuția lucrărilor

Înștiințare privind începerea execuției lucrărilor - Primărie / Consiliul Județean

DOCX

Se transmite autorității emitente a autorizației înainte de începerea lucrărilor.

Descarcă

Înștiințare privind începerea execuției lucrărilor - ISC

DOCX

Se transmite Inspectoratului Teritorial în Construcții înainte de începerea lucrărilor.

Descarcă

Înștiințare privind încheierea execuției lucrărilor - Primărie

DOCX

Se transmite autorității emitente a autorizației la finalizarea lucrărilor.

Descarcă

Înștiințare privind încheierea execuției lucrărilor - ISC

DOCX

Se transmite Inspectoratului Teritorial în Construcții la finalizarea lucrărilor.

Descarcă

Înștiințare privind finalizarea lucrărilor notificate și solicitarea participării reprezentantului UAT la recepție

DOCX

Pentru lucrările executate în baza notificării.

Descarcă

Informări emise de autoritate

Informare privind necesitatea solicitării și emiterii unei autorizații de construire

DOCX

Pentru lucrările notificate care nu se încadrează în art. 294 din Legea nr. 169/2026.

Descarcă

Informare privind respingerea motivată a notificării

DOCX

Comunicarea motivelor pentru care notificarea transmisă a fost respinsă.

Descarcă

Puteți depune cererile online prin portalul Asista.

Depune Cerere Online